Există povești care te zdruncină, care te fac să respiri mai adânc, să clipești mai rar și să îți dai seama că lupta adevărată are legătură cu viața. Cu fiecare clipă, cu șansa de a face un pas, un singur pas.
Leon este una dintre aceste povești!
Un băiețel de doar 10 ani, cu un zâmbet care topește orice urmă de neîncredere. Un copil diagnosticat cu Tetrapareză Spastică, o afecțiune care afectează în mod sever tonusul muscular și coordonarea mișcărilor. Dar dincolo de diagnostic, Leon este lumină, este forță, este un luptător pur.
”Este imposibil să nu te oprești în fața poveștii lui Leon. Nu doar că ne-a emoționat profund, dar ne-a și responsabilizat. Acest copil merită fiecare șansă, iar noi vom fi aici să-i oferim sprijinul necesar pentru a merge mai departe” , a declarat Mihăiță Doroftei, fondator al Fundației DMS.
Un început dureros, dar o inimă uriașă!
Leon s-a născut la Constanța, prematur, la 8 luni. Un medic grăbit a decis că trebuie să vină pe lume, iar ceea ce a urmat a fost o suită de greșeli medicale care au marcat pentru totdeauna viața acestui copil: lipsa incubatorului, administrarea unui vaccin contraindicat prematurilor și o hrănire defectuoasă care, în cele din urmă, a dus la un stop cardio-respirator.
Din acea clipă, lupta lui Leon a început și nu s-a oprit nici până astăzi.
8 intervenții și sute de ore de terapie!
Împreună cu părinții săi, care sunt stâlpii lui de susținere neclintiți, Leon a trecut prin 6 intervenții cu celule stem în Turcia și două intervenții chirurgicale de miotenofasciotomie la Barcelona. Recuperarea a fost grea, dar speranța a fost constantă.
Fiecare zi înseamnă muncă. Înseamnă kinetoterapie zilnică, exerciții epuizante, muncă psihologică și multă, multă răbdare. Dar rezultatele se văd: Leon reușește astăzi să se ridice singur în genunchi și să își mențină echilibrul. Iar pentru cineva ca el, aceasta este o victorie monumentală.
Pe lângă progresul fizic, Leon uimește prin claritatea mentală și cultura sa generală impresionantă. Iubește muzica și are o memorie remarcabilă. Este curios, atent, prezent, un copil care, în ciuda provocărilor fizice, strălucește prin inteligență și sensibilitate.
Urmează un nou pas: o nouă șansă!
Leon are nevoie acum de două intervenții chirurgicale extrem de importante: una de remodelare a gleznelor, iar cealaltă, rizotomie dorsală selectivă (SDR), o procedură ce vizează reducerea spasticității musculare. Ambele intervenții au fost recomandate de Dr. Matthew Dobbs, unul dintre cei mai apreciați chirurgi ortopezi pediatrici din lume.
Din fericire, operațiile pot fi realizate în Abu Dhabi, într-un centru medical cu o echipă de elită, la costuri semnificativ mai accesibile decât în Statele Unite. Este o șansă reală pentru ca Leon să își continue drumul spre independență.
”Fiecare pas al lui Leon este o lecție de viață pentru noi toți. Am învățat din lupta lui ce înseamnă adevărata determinare. Fundația DMS este onorată să fie alături de el, cu credința, speranța și convingerea că va reuși” , a spus Sorin Doroftei, cofondator al Fundației DMS.
Fundația DMS a decis să facă parte din povestea lui Leon. Ne-am asumat responsabilitatea de a sprijini, alături de familie, medici și comunitate, acest nou capitol din lupta pentru normalitate.
Pentru că Leon merită. Merită să se ridice, să meargă și să-și trăiască viața ca un copil normal.
Vrei să fii și tu parte din povestea lui Leon?
Fiecare contribuție înseamnă o șansă în plus pentru ca acest copil să își recapete mobilitatea.
Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit, fă o donație sau distribuie povestea mai departe.
Nici un comentariu